Despre

GUSTUL SUCCESULUI… UN VIS IMPLINIT…
Sunt nascut la 14 mai 1969 si mi-am petrecut copilaria in centrul Craiovei. Ambii parinti m-au iubit, dar au fost si exigenti si asa am reusit sa primesc de la ei cel mai important lucru, care m-a definit ca persoana si m-a ajutat sa merg pe drumul meu – EDUCATIA.

In viata am avut noroc sa cunosc oameni deosebiti, dar si dorinta de a invata de la ei tot ce am considerat ca imi poate fi de folos in viitor.

La fel de important imi sunt principiile de viata si incerc sa le respect deoarece ele ma definesc ca persoana.

Sunt norocos ca am un grup de prieteni, pe care i-am selectat riguros si care au o structura buna cu care dezvolt relatii bazate pe convingerea “trateaza cu seriozitate tot ceea ce faci”.

In alte cazuri, prietenii au fost cei care mi-au cerut sfaturi cand au avut nevoie de o opinie sincera si obiectiva pentru ca stiu ca sunt o persoana cerebrala.

Pe aceleasi principii de viata si din experienta mea de manager mi-am ales si colaboratorii care impartasesc valori bine conturate si asemanatoare principiilor mele de viata.

Dupa Revolutia din anul 1989 am plecat in Belgia unde m-am dezvoltat si construit ca om si ca profesionist.

In anul 1997 am terminat de studiat arta coafurii la Institutul de Bioestetica si Coafura Pitteurs din Liege, Belgia, perioada care a fost marcata de greutati si renuntari, dar totodata si frumoasa. Grea prin prisma responsabilitatilor, sacrificilor, eforturilor mele de a reusi in demersurile mele si frumoasa pentru ca eram liber pentru prima data in viata mea, liber sa-mi aleg drumul si sa mi-l asum, fara presiunea si ajutorul familiei mele, care ramasese in Romania… Eram intr-adevar liber si simteam acest lucru prin toti porii mei, eram ca un burete care absorbea fiecare moment.

Aventura mea era atat mai frumoasa incat simteam ca zbor, ca visez si nu ma mai puteam opri. Erau momente de neuitat. Si acum imi aduc aminte cum am ajuns sa studiez la Institutul Pitteurs.

Eram de ceva timp in Belgia si lucram intr-un restaurant italian. Aceasta munca imi dadea posibilitatea sa-mi exersez limba franceza, sa fiu independent, sa socializez, dar nu ma implinea pe deplin. Imi doream altceva si cautam. Intr-o zi am intalnit presedintele coaforilor din regiunea Arden care m-a sfatuit sa merg la Liege sa vorbesc cu directorul Institutului Pitteurs. Zis si facut. A doua zi am plecat din Marche en Famenne, acolo unde locuiam, spre Liege.

Prima intalnire cu directoarea Institutului mi s-a parut foarte joviala. Mi-a explicat ca in 5 saptamani trebuie sa trimita la Ministerul Invatamantului inscrierile noilor studenti si mi-a aratat punct cu punct cum trebuie sa ma inscriu si ce aprobari trebuie luate de la Ambasada Belgiei din Romania, apoi de la ministerele de straini si invatamantului din Bruxelles. Mi-a spus ca pentru a avea toate actele necesare inscrierii mele la Institut trebuie sa astept 7 saptamani de la depunerea acestora la Ministerul Invatamantului. Era sceptica pentru ca in acel Institut erau foarte multi student straini din Albania, Turcia, Franta, Olanda, America, Iugoslavia, Rusia, Maroc, Algeria, etc, eu fiind singurul pe vremea aceea din Romania si toti aveau actele complete si aprobate dupa minim 7 saptamani.

Primul pas, am sunat familia in Romania pentru a merge la Ambasada Belgiei din Romania cu toate documentele solicitate, pentru a le legaliza.Am reusit sa intru in posesia lor dupa doua saptamani.

Mai erau trei saptamani pana la termenul limita si eu eram in intarziere. Totusi, eu speram sa reusesc pentru ca daca pierdeam aceasta oportunitate ar fi trebuit sa astept un an si eram constient ca destinul meu ar fi fost altul…

Avand toate actele complete, luni dimineata am plecat spre Bruxelles la Ministerul Invatamantului, pentru a mi le depune. Eram increzator in succesul meu. Ajuns la poarta Ministerului, portarul imi comunica ca ziua de luni nu este zi de inregistrare a actelor si trebuie sa revin a doua zi.

Am fost foarte insistent si i-am explicat ca sunt un roman care vrea sa studieze si il rog sa ma ajute in acest sens cu cateva informatii referitoare la evaluarea si echivalenta diplomelor mele din Romania. In acel moment a aparut un domn care a intrebat portarul cine este la biroul de evaluari. Acesta a raspuns ca este d-na X si d-nul Y si imediat mi-a spus ca pot merge si eu sus sa intreb despre cele necesare in cazul meu. Intr-un moment de inspiratie am spus ca am uitat ceva in masina si ca ma duc sa iau. Am fugit in cartierul Botanique sa gasesc o florarie. Intr-un final am gasit si am cumparat un buchet de flori, dupa care m-am prezentat din nou la portar.

Acesta mi-a dat drumul, mi-a indicat unde trebuie sa ajung si am urcat cu buchetul intr-o mana si cu actele in cealalta. Cand am intrat pe usa m-am dus direct la acea doamna care mi-a influentat destinul (zic eu). I-am dat buchetul de flori si i-am povestit ca sunt un roman care doreste sa studieze si are nevoie de ajutor in acest sens. Acel buchet de flori a fost pentru ea ca o declaratie de dragoste. Mi-a spus ca nu i s-a intamplat niciodata acest lucru minunat. M-a ascultat cu atentie si mi-a luat actele spunandu-mi ca i-am facut o zi minunata datorita gestului meu si mi-a promis ca ma ajuta sa ma inscriu la Institut in timp util.

Am plecat fericit ca reusisem sa-mi realizez obiectivul, desi nu era ziua destinata inregistrarii si solutionarii unor astfel de cazuri.

Nu stiu cum a facut acea doamna, cred ca a trecut cu actele mele pe la toti directorii care trebuiau sa semneze si in trei saptamani – nu in sapte saptamani! – actele mele au ajuns la Institutul Pitteurs.

Va imaginati cata stupoare pe directoarea Institutului cand a vazut ca am reusit performanta de a avea aprobat dosarul de inscriere in doar trei saptamani. De atunci am ramas in istoria Institutului ca find primul strain care a reusit aceasta performanta.

Anii au trecut…. Am ajuns sa-mi realizez visul dar cu multe sacrificii, compromisuri, nostalgii, frustrari etc. Am inceput sa ma gandesc serios la reintoarcerea in Romania pentru a ma lansa ca stilist acasa. Facusem stagii la cele mai prestigioase academii de coafura din Europa. Intre timp, dobandisem cetatenia belgiana, lucram la un salon de prestigiu in Liege, dar dorul de familie, de prieteni, de Romania, ma faceau sa incep sa visez tot mai mult la reintoarcerea si lansarea mea profesionala in tara.

Cand am ajuns in Romania am luat o decizie emotionala. Nu am dorit sa-mi reconstruiesc viata in Bucuresti, din nou printre straini. Gandul de a ramane in Bucuresti m-a facut sa ezit. Insa, a fost o optiune pe care ulterior am regretat-o.

In anul 2000 ma lansam in Craiova ca hairstylist, acolo langa familie, prieteni si, de ce nu, ca sa fac ceva pentru Craiova, orasul unde deschisesem ochii pentru prima data, cu 31 de ani in urma.

A fost ca un vis frumos. Pana in acel moment ma obisnuisem sa vin numai eu in intampinarea oamenilor cu respect, cu admiratie si rugaminti pentru a imi croi drum in viata. Atunci s-a intamplat un lucru minunat! Incepusem sa am success, sa ma impun pe piata ca un adevarat profesionist, artist, iar oamenii veneau, pentru prima data in viata mea, spre mine cu aceleasi gesturi.

Incepeam sa simt gustul succesului, clienti din toata Romania veneau la salonul meu din Craiova. Dupa un an déjà realizasem atatea ca nu mai aveam ce sa mai accesez in plus. Atunci mi-am dat seama ca facusem o mare greseala sa aleg un oras de provincie si nu capitala, acolo unde se manifestau cei mai buni stilisti si cele mai importante evenimente.

Pe fondul framantarilor interioare, din 2001 am inceput sa depun o suma de bani in fiecare luna intr-un fond de investitii pentru a-mi da o a doua sansa profesionala in viata… lansarea mea in Bucuresti.

Venisem din strainatate si nu fusesem afectat emotional negativ de acele fonduri de investitori ca ceilalti romani. Am platit lunar la acest fond pana in 2008 cand mi-a venit randul sa iau banii pentru a-mi realiza visul.

Toti acesti ani am economisit bani pentru a-mi finanta visul de a ma lansa in Bucuresti.

Toti prietenii, inclusiv familia, radeau de mine, ca este o utopie ce-mi doresc eu si ca o sa fiu pacalit de acel fond de investitii. Numai eu credeam in visul meu si eram consecvent in fiecare luna si nu am ascultat povestile lor despre escroci si banditi.

Am realizat lucruri extraordinare in cei 7 ani in Craiova si pe plan national. Reusisem sa coafez cele mai prestigioase colectii de moda, ale celor mai mari creatori de moda din Romania.

In 2007 aveam déjà doua saloane in Craiova, participasem la toate festivalurile de moda din Romania, fusesem nominalizat de mai multe ori ca cel mai bun hair stilyst din Romania si aveam o imagine in domeniul estetic de necontestat.

Duceam totusi o lupta interioara in mine…o parte din mine imi spunea sa raman in Craiova, acolo unde m-am consacrat, unde aveam un statut si o clientela deloc de neglijat, unde aveam o echipa buna de oameni profesionisti, cu mare caracter moral si o educatie aleasa. Nu trebuia decat sa ma dezvolt.

Alta parte din mine imi spunea sa plec in Bucuresti pentru ca am valoare, sanse mai mari de a ma dezvolta professional, iar daca nu o fac cat mai repede, am sa regret toata viata. Era o lupta interioara care ma preocupa. Nu stiam ce sa fac. Pe de alta parte, tata imi spunea sa raman sa investesc banii in casa mea, sa imi fac salon si sa ma dezvolt in Craiova pentru ca sunt cunoscut si este cazul sa ma mai gandesc si la mine pentru ca am numai o viata de trait.

Cu toate acestea intr-o dimineata, dupa o lunga reflectare, am hotarat sa plec chiar daca nu aveam inca banii necesari de investitie in Bucuresti. Mi-am lasat oamenii de incredere la saloanele mele din Craiova sa aiba grija de ele si am plecat din nou in necunoscut. Nu cunosteam piata Bucurestiului, eram constient ca vin in contact cu o serie intreaga de stilisti consacrati, de mare valoare, dar nu-mi era frica de nimic pentru ca-mi cunosteam talentul.

Era Martie 2007 cand am plecat in Bucuresti si am inceput sa bat la portile celor mai mari saloane. Bineinteles ca nu am avut success. Intr-un tarziu am reusit sa ma angajez la salonul din Mall Plaza, unde am fost, pentru prima data, angajat in Romania si mi-a prins foarte bine. Am inceput sa vad lucrurile ca un angajat, dar imi conturam, totodata si viziunea afacerii mele.

Am lucrat acolo 12 ore pe zi, sapte zile pe saptamana, timp de un an si jumatate. Pe de o parte imi manageriam afacerile din Craiova prin telefon, iar pe de alta parte imi construiam visul de relansare in Bucuresti. A fost foarte greu dar si frumos in acelasi timp.

Dupa cum spuneam, in 2008 am luat banii de la fondul de investitii si atunci am inceput sa-mi lansez propriul salon in Bucuresti. Acel moment a insemnat pentru mine foarte mult. Viziunea mea despre viitor si relansarea mea profesionala incepea sa prinda contur. Familia si prietenii mei si-au dat seama ca daca crezi intr-un lucru cu tarie si esti serios si valoros, acel vis ti se indeplineste.

A fost o pilda pentru toti cei care nu credeau in mine. Sunt oameni care-si doresc atatea si viseaza dar nu fac nimic. Eu de 7 ani le spuneam ca visez sa plec in Bucuresti dar diferenta dintre mine si ei era ca eu imi finantam déjà visul.

Asadar am inceput pregatirile pentru a imi lansa salonul meu in Bucuresti. Am intalnit oameni care m-au ajutat sa plec la drum si sa-mi fac reclama. Am aparut in cateva emisiuni la TV, in ziare si a fost de bun augur. Totul era perfect! Am lansat salonul in Dorobanti, acolo unde s-au lansat aproape toti marii stilisti din Bucuresti, dar la doua luni de la lansare a venit criza. Nu stiu daca va imaginati cum a fost cand am vazut ca aproape toti clientii mei au fost afectati de criza. Investisem foarte multi bani in salon si in amenajarea lui si aveam de platit o chirie lunara foarte mare. A fost din nou un moment greu in viata mea. Din cauza crizei si situatiei economice de la vremea respectiva, n-am putut nici sa-mi constuiesc o echipa asa cum aveam in Craiova. Am sacrificat multe atunci si asta m-a facut si mai puternic decat credeam ca sunt. Puteam pierde tot! Dar nu… m-am ambitionat si am continuat sa lupt in acelasi ritm.

Am mutat salonul pe o straduta linistita din Cartierul Floreasca. Insa nici acolo nu a fost succesul pe care l-am asteptat. Atunci mi-am dat seama ca nu aveam nici o sansa daca mai raman pe stradute laturalnice si nu ies la bulevard.

Am facut inca un efort financiar, al treilea in Bucuresti, dar a meritat. La nici o luna de la lansarea acestui ultim salon pe Soseaua Stefan cel Mare, imi facusem déjà o echipa cu care sa construiesc acest vis.

Cu daruire, perseverenta, munca si incapatanare, am reusit sa ma integrez in Bucuresti, un oras in care totul era inchis pe piata in domeniul meu.

Este motivant sa stii ca esti pe drumul cel bun… Folosesc aceasta cale ca sa le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine si totodata sa cer respectuos iertare celor pe care i-am dezamagit si nu am putut sa ma ridic la nivelul asteptarilor lor.

In toti acesti ani, de cautari a drumului catre succes, s-a nascut si fetita mea, Maya Nicole, pe care o iubesc nespus de mult.

Au fost momente frumoase dar ce pacat ca au fost si multe sacrificii si dezamagiri …

Cu toate acestea, voi merge inainte si sunt increzator in succesul meu viitor…

La finalul acestei lupte am realizat ca viata este frumoasa si doresc sa ma dezvolt in continuare pe plan profesional si personal.

Marian Cotoi

Facebooktwittergoogle_plus