Interviu Marian Cotoi in https://www.jurnaluldeestetica.ro

Puteti citii o parte a interviului aici. Pentru interviul integral, click aici.

“O poveste captivantă, un drum profesional care a pornit de la un gest aparent minor…dăruirea unui buchet de flori, un nume celebru în industrie cu o experiență profesională extraordinară. Sunt atât de multe de spus despre Marian Cotoi…Un interviu fascinant pe care odată ce începeți să-l citiți, nu vă veți opri până la final.

JurnalulDeEstetica: Spuneți-ne câteva cuvinte despre drumul dumneavoastră profesional. Cum ați început? Cum ați ales această meserie?
Marian Cotoi: Pot spune că ea m-a ales pe mine! După Revoluția din anul 1989, am plecat în Belgia unde m-am dezvoltat și construit ca om și ca profesionist. Eram de ceva timp în Belgia și lucram într-un restaurant italian. Această muncă îmi dădea posibilitatea să-mi exersez limba franceză, să fiu independent, să socializez, dar nu mă împlinea pe deplin. M-am hotărât să îmi continui studiile în Belgia. Într- o zi l-am întâlnit pe președintele coaforilor din regiunea

Arden care m-a încurajat, mi-a spus că este o meserie care mă poate ajuta foarte bine dacă am talent și dacă îmi doresc să fac asta. Înscrierea mea la institutul Pitteurs este o altă poveste, pe care o găsiți și pe site-ul meu, dar pe scurt: mai erau trei săptămâni până la termenul limită de depunere a actelor la minister și eu eram în întârziere. Totuși, speram să reușesc pentru că, dacă pierdeam această oportunitate ar fi trebuit să mai aștept un an și eram conștient că destinul meu ar fi fost altul… Am ajuns la poarta Ministerului într-o zi de luni când nu era zi de înregistrare a actelor și trebuia să revin a doua zi. Însă, am fost foarte insistent și i-am explicat portarului că sunt un român care vrea să studieze și îl rog să mă ajute în acest sens cu câteva informații. Într-un moment de inspirație am spus că am uitat ceva în mașina și că mă duc să iau. Am fugit în cartierul Botanique să găsesc o florărie. Am cumpărat un buchet de flori, după care m-am prezentat din nou la portar. Am urcat cu buchetul într-o mână și cu actele în cealaltă. Când am intrat pe ușă m-am dus direct la o doamna care mi-a influențat destinul (zic eu). I-am dat buchetul de flori și i-am povestit că sunt un român care dorește să studieze și are nevoie de ajutor în acest sens. Acel buchet de flori a fost pentru ea ca o declarație de dragoste. Mi-a spus că nu i s-a întâmplat niciodată acest lucru minunat. M-a ascultat cu atenție și mi-a luat actele, spunându-mi că i-am făcut o zi minunată datorită gestului meu, și mi-a promis că mă ajută să mă înscriu la Institut în timp util. Am plecat fericit că reușisem să-mi realizez obiectivul, deși nu era ziua destinată înregistrării și soluționării unor astfel de cazuri. Nu știu cum a făcut acea doamnă, cred că a trecut cu actele mele pe la toți directorii care trebuiau să semneze și, în trei săptămâni – nu în șapte săptămâni! – actele mele au fost aprobate și așa am ajuns la Institutul Pitteurs.”